DOSARUL OLTCHIM. Remus Vulpescu, șeful OPSPI, ȘI-A DAT DEMISIA. Dan Diaconescu, acuzat de înșelăciune și fals

DOSARUL OLTCHIM. Remus Vulpescu, șeful OPSPI, ȘI-A DAT DEMISIA. Dan Diaconescu, acuzat de înșelăciune și fals
Publicat: 03/10/2012, 17:59
Actualizat: 31/07/2014, 14:18

Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunțat că va sesiza în această dimineață Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în cazul lui Dan Diaconescu, în privința săvârșirii de către acesta a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare și pentru dobândirea fără drept a calității de adjudecatar al Oltchim, informează Mediafax.

UPDATE 17: 55Oltchim va pune la dispoziția Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie toate contractele de achiziții publice cu valoare inițială de cel puțin 500.000 de euro sau echivalentul în lei.Transmiterea acestor informații figurează pe ordinea de zi a unei AGA programată pentru 5 noiembrie, la solicitarea Ministerului Economiei, potrivit Mediafax.


UPDATE 17:48 Parchetul General a precizat pentru gândul că plângerea împotriva lui Dan Diaconescu a fost înregistrată. „Plângerea a fost transmisă și înregistrată la Parchetul General. Este analizată în vederea stabilirii competenței în funcție de valoarea prejudiciului”, a precizat pentru gândul procurorul șef Ramona Bulcu. Reprezentantul Parchetului General nu a precizat modul în care plângerea a ajuns la procurori.


UPDATE 16:10Plângerea OPSPI nu a fost înregistrată la Parchet, pe motiv că se terminase programul de lucru.”Într-adevăr s-a prezentat cineva, dar în afara programului. Programul este până la 15:00. Nu este vorba de un refuz, doar că în afara programului plângerea nu se poate înregistra de procurorul de ședință. Plângerea se poate depune pe email sau mâine dimineață, în timpul programului. Programul este afișat public chiar și pe site-ul Ministerului Public”, a precizat pentru gândul procurorul șef Ramona Bulcu.


Dan Diaconescu este acuzat că ar fi prezentat documente și înscrisuri false, în cazul privatizării Oltchim. Aceste infracțiuni ar „perturba deosebit de grav” activitatea OPSPI.

De asemenea, președintele OPSPI, Remus Vulpescu, și-a dat demisia în această dimineață, din cauza insuccesului licitației Oltchim.

Cum și-a motivat Remus Vulpescu demisia citește AICI.

CITEȘTE COMUNICATUL INTEGRAL PRIVIND DEMISIA ȘEFULUI OPSPI ȘI SEZISAREA DEPUSĂ LA PARCHET

„Șeful Oficiului Participațiunilor Statului și Privatizării în Industrie, Remus Vulpescu, înaintează demisia sa către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, cerând totodată scuze publicului și conducerii Statului Român pentru insuccesul licitației organizate la data de 21 septembrie pentru privatizarea SC Oltchim SA”, se menționează în comunicatul de presă remis gândul de reprezentanții MECMA.

SURSĂ: MECMA

„Șeful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizează, astazi, 3 octombrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu privire la săvârșirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracțiunii de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român și a opiniei publice în ce privește existența la dispoziția numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni deținut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.

Dan Diaconescu a câștigat în urmă cu aproape două săptămâni licitația pentru preluarea a 54,8% din acțiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preț, pentru titlurile deținute de stat.

Contractul de preluare a acțiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi că deține suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

„Intenția numitului Diaconescu Cristian-Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înșelăciune publică și uz de fals, în scopul de a obține notorietate și, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorități, nu era previzibilă și nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracționala a numitului Diaconescu Cristian Dan a și fost stopată„, se spune în comunicat.

Ce a anunțat Victor Ponta și ce i-a reproșat lui Remus Vulpescu

Premierul Victor Ponta a declarat luni, după anunțul că nu se va încheia contractul cu Diaconescu, că Remus Vulpescu nu se va mai ocupa de privatizări la Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), arătând că îi reproșează acestuia faptul că s-a lăsat atras în farsa și circul organizate de Dan Diaconescu la privatizarea Oltchim.

În același timp, Ministrul Economiei, în subordinea căruia funcționează Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat că, din punctul său de vedere, șeful Oficiului, Remus Vulpescu, trebuie schimbat de la conducerea instituției, la momentul încheierii privatizării Oltchim.

„Din punctul meu de vedere, domnul Vulpescu trebuie schimbat din funcție, dar acest lucru va fi făcut în momentul încheierii procesului de privatizare la Oltchim”, a spus atunci ministrul Economiei, Daniel Chițoiu.

Reacția avocatului lui Dan Diaconescu: „O plângere nu îl transformă într-un infractor

Daniel Fenechiu, unul dintre avocații lui Dan Diaconescu a declarat că se aștepta ca președintele OPSPI să depună o astfel de plângere penală și că din informațiile pe care le deține acuzațiile care îi sunt aduse clientului său nu ar fi adevărate. „Existența unei plângeri penale nu înseamnă automat că Dan Diaconescu este un infractor”, a declarat Fenechiu pentru un post de televiziune.

Mai multe despre declarațiile făcute de avocatul lui Dan Diaconescu aici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×